O explicatie la aparitia aceastei incredibile liste de reformatori si reforme, ar putea fi cele spuse de Diodor din Sicilia (?-21 e.n.): "Într-adevãr, se povesteste la arieni cã Zarathustra a fãcut sã se creadã cã o zeitate bunã i-a dat legile întocmite de el. La asa-numitii geti, care se cred nemuritori, Zamolxis sustine si el cã a intrat în legãturi cu zeita Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea cãreia îi spune Iahve..."("Biblioteca istorica" 1.94.2.) Dupã întoarcerea  acasã, ZAMOLXE avea sã construiascã amintita "casã" în care-i aduna pe puternicii tãrii, punându-i sã "benchetuiascã", cert fiind vorba de mese rituale, învãtându-i cã sunt nemuritori. Aceastã "casã" trebuie sã se fi aflat într-o zonã accesibilã si frecventatã. Herodot specificã, legat de casa în care marele preot fãcea cunoscute învãtãturile sale în "adunarea bãrbatilor", cã era o constructie cu caracter public si aminteste cã noul Zamolxis a poruncit sã i se construiascã apoi si o locuintã subpãmânteanâ, de uz personal, în care avea sã trãiascã timp de trei ani, fãcând prorociri bazate pe semne ceresti si primind numele de zeu, dupã care s-a retras, "petrecându-si viata într-o pesterã..." Între perioada de locuire în acel centru unde era "casa bãrbatilor" si retragere, din textele lui Herodot si Strabon se constatã cã a existat o perioadã de locuire de trei ani într-o locuintã subpãmânteanã, care a însemnat prorociri pe bazã de semne ceresti, ceea ce ne poate duce la concluzia cã acea locuintã ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva într-o zonã favorabilã observãrii mersului astrelor si planetelor, care nu putea fi decât un munte, devenit o zonã sacrã. De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legãturã cu "zona sacrã" sau "muntele sacru", în mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Cãlimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N. Densusianu).

 Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului - muntele sfânt - s-au ridicat obiectii legate de faptul cã muntele în cauzã trebuia sã fie, neapãrat,"un munte ascuns", asa cum pretind vechile traditii. În legãturã cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit cã majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea cã muntele "Kogaionon" al dacilor este Dealul Muncelului ( Dealul Grãdistei), din Muntii Orãstiei, cu complexul sãu de sanctuare. Istorici de seamã ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite cã Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei pesteri situatã aproape de vârf, adusã în atentie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen, Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintitã de Strabon). Conform vechilor traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia sã fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banalã ceatã, care ar exclude ideea de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost descris: "...acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde.

 Dacã vii din Retezat spre apus si e senin si soarele strãluceste în sens avantajos, Gugu poate fi învãluit în ceatã, sau cine stie cum si în ce, fiindcã pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi strãveziu. Nu se întâmplã totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde." (Victor Kernbach - "Muntele ascuns al lui Zamolxis", România pitoreascã nr.7/1972). Înainte de a da o explicatie acceptului de egalitate între "muntele sacru" si Vf. Gugu, trebuie subliniat cã este vorba de un fenomen optic de totalã refractie a luminii, care se produce în anumite conditii meteo. El se datoreazã straturilor de aer, cu densitãti diferite, care se "pliazã" pe versantii estici ai muntilor din zonã, în conditii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebitã complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are "centrul de frig local", generat de prezenta a douã cãldãri glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Pesterii, care modificã densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen asociat acestui "centru" este cel de drenare a nebulozitãtii (ceatã, nori) de pe versantul estic al celor douã vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determinã precipitatii, care alimenteazã pârâul Izvorul Gugului. In aceste conditii, mai ales deasupra versantului rãsãritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile mentionate conferã locului o trãsãturã de "sacralitate", dar mai ales versantului estic îi oferã conditii ce permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legatã de faptul cã Zamolxis "întemeiat pe semne ceresti, fãcea prorociri..", se pot avansa urmãtoarele: - În perioada în care Zamolxis "îi învãta pe fruntasii tãrii", în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se rãcise considerabil (dovadã studiile de climatologie istoricã, pe baza miscãrilor ghetarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuatã si de lungã duratã, ceea ce ridica probleme în privinta amplasãrii unui observator astronomic.

- Zamolxis a cãutat un loc, de unde, în ciuda conditiilor neprielnice, sã poatã observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gãsit, era "o locuintã subpãmânteanã", în fapt o crevasã naturalã în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificatã, pentru a obtine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumitã dechidere unghiularã.

-Dupã ce lucrarea a fost terminatã, Zamolxis "dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinta lui de sub pãmânt. A trãit acolo trei ani. Tracii doreau mult sã-l aibã, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an, el le-a apãrut si astfel Zamolxis fãcu vrednice de crezare învãtãturile lui..." (Herodot.IV.95). Desi vreme de trei ani a lãsat sã se creadã cã este mort, ca apoi sã aparã iar în comunitate, se pare cã Zamolxis nu a urmãrit o "reînviere" care sã întãreascã învãtãturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolãrii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebitã importantã. Locuinta subpãmânteanã, ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea urmãrirea astrelor si ziua, pentru cã, desi fântânarii se feresc sã o spunã, se stie cã din fundul fântânilor adânci se poate vedea si ziua licãrirea stelelor, datoritã reflexiei razelor de luminã sub un anumit unghi de incidentã în mediul dat. În plus, dacã lumina soarelui n-ar "estompa" în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelatiile zodiacului se perindã una dupã alta, la o orã si jumãtate, deasupra orizontului. Terenul ales, un "amfiteatru" cu "amplificare" naturalã, datoritã orografiei locului, ar fi putut sã fi fost incinta sacrã, unde, dupã reaparitie, se asista la "revenirile" zeului si de unde acesta îsi fãcea cunoscute învãtãturile si prorocirile pe baza observatiilor astronomice.

 Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epocã, iar Iordanes (sec.VI e.n.), istoric al gotilor, atrage atentia cã geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunosteau "teoria celor douãsprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece mãsura globului pãmântesc, sub ce nume si sub ce semne cele treisute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la râsârit la apus, spre a se apropia sau depãrta de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grãbesc sã atingã regiunea orientalã si sunt duse înapoi în regiunea occidentalã". Este ceva, nu? Amplasarea observatorului astronomic" din Gugu, semnalat pentru prima datã de Alexandru Borza ("Sanctuarul Dacilor", Publicatiile Institutului Social Banat-Crisana,Timisoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situatia datã, în perioada solstitiului de iarnã se putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineazã deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstitiul de varã permitea observarea culminatiei Constelatiei Sãgetãtorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasã dintre toate constelatiile zodiacului. Între orbitele celor douã constelatii, se înscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale. Vârful Cracul Gugului cu "observatorul astronomic" îsi primeste astfel încã o legitimitate. Trebuie subliniat cã la o încercare, astãzi, de a se reconstitui "cerul" observat de Zamolxis, ar apãrea probleme majore, datoritã procesiei echinoctiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuti, în care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fatã de constelatiile zodiacale. In ce priveste "observatorul", acesta este o crevasã amenajatã în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10m, lãtime 2 m, înãltime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 16' 54'' latitudine nordicã si 22 42' 44'' longitudine esticã, altitudinea fiind de de 2.150 m.