|
FILE DIN ISTORIA MAI PUTIN CUNOSCUTA A BASARABIEI Se mentioneaza mai multe izvoare documentare,
unele chiar contemporane, care semnaleaza existenta intre riurile Prut si Nistru, prin Basarabia, teritoriul actual al Republicii Moldova, a unui aliniament de menhire a caror semnificatie este apreciata ca borne de
marcaj ale unui drum de leagatura pe directia E-V intre centrele spirituale ale lumii stravechi. Din pacate, nu s-au efectuat cercetari arheologice sistematice nici asupra acestui aliniament de
menhire, nici asupra prelungirii eventuale a acestuia pe teritoriul Romaniei si al Ucrainei.
Un drum stravechi prin spatiul nordpontic spre Asia Centrala Multi dintre noi au aflat, unii chiar au vazut acele aliniamente lungi de multi kilometri de pietroaie cunoscute sub numele de menhire (in limba bretona men inseamna piatra,
iar hir, lung, deci pietre lungi), care constituie una dintre curiozitatile regiunii Bretagne din Franta. Nefiind monumente funerare, aceste siruri de pietroaie, dispuse la distanta unele de altele, nu se stie ce
reprezinta, ce semnificatie au si nici cine le-a realizat. Aliniamente de astfel de pietroaie se mai gasesc si prin alte tari, in Spania, in Corsica s.a.m.d. Marea surpriza o rezerva pentru noi
insa Dimitrie Cantemir, care in monumetala sa opera Descrierea Modovei, in cap. IV Despre tinuturile si tirgurile Moldovei, scrie astfel despre tinutul Lapusnei: Ca urmare, cetatea cea mai de seama din
acest tinut este acum Lapusna, asezata pe riusorul cu acelasi nume, unde se afla doi pircalabi rinduiti de domn sa grijeasca de nevoile tinutului. Pe langa aceasta (cetate) se afla pe riul Bicu, Chisinaul, un tirgusor
de mica importanta(urbecula). Nu departe de el se vede un sir de pietre foarte mari asezate in linie atit de dreapta de parca ar fi puse de mina omului. Dar ce ma impiedica sa cred aceasta este atit marimea pietrelor,
cit si lungimea traseului pe care se afla, caci unele au trei sau patru coti pe fiecare latura a unui patrat, iar sirul lor se intinde dincolo de Nistru, spre Crimeia. In limba tarii li se spune Cheile Bicului
si taranii, in simplitatea lor, spun ca ele au fost lucrarea dracilor care s-au jurat sa astupe apa Bicului.(1) Credinta aceasta populara este mentionata si de suedezul Weismantel in 1714,
ratacit pe aceste meleaguri, la Tighina, dupa infringerea lui Carol XII la Poltava(1709), care a aflat de la localnici ca diavolul insusi ar fi facut o gaura mare intr-un munte stincos cu gindul de a abate apa riului…
si ca de la riul Bicu pina la Nistru mai stau insirate pietrele pe care el le-a lasat sa-i cada… B.P.Hasdeu ne-a lasat cel mai amplu si mai bine documentat studiu al Cheilor Bicului citind pe
capitanul rus Zasciuk, insarcinat in 1823 de insusi tarul Rusiei cu cercetarea la fata locului a acestei lucrari. El relateaza: Acest aliniament de pietroaie pe directia vest-est incepea de la (Ungheni) Prut
(insarcinarea sa nedepasind acest riu), trecind prin codrii Caprianei, pe la miaza-noapte de Chisinau, peste mosiile (satelor) Ghidighici si Petricani, care se afla langa Bic si mergand inainte traversa riul Bicu, dupa
care se izbea de malul Nistrului…De aceste pietre vorbeste si poetul Constantin Stamate, dar si Alexandru Hasdeu, tatal lui B.P.Hasdeu, precizind ca aceste steiuri de piatra sint ingropate pina la jumatate in
pamaint…dar localnicii rapesc treptat aceste pietre care le sint de trebuinta, asa ca lucrarea este amenintata de a ajunge peste putin timp la nimicire totala.(2) O relatare mai apropiata de
zilele noastre exista in amintirile din copilarie ale preotului Vasile Guma, care slujea, pina in 1940, la catedrala din Chisinau. (De fapt numele sau corect era de Huma, amintind si de Humulestii lui Ion Creanga, caci
numele sau a fost rusificat in Basarabia, intrucit rusii nu au in alfabetul lor sunetul h. Ei se refera la Hitler, la Hegel vorbind despre Ghitler, Gheghel etc.) Citez din amintirile sale (3): Cind eram de 8 ani,
varul meu, badita Toader Lupascu, m-a luat la Chisinau sa vad orasul prima oara…La Straseni s-a inoptat si dupa un popas am continuat drumul noaptea pe Valea Bicului pina la Chisinau. Intre Straseni si Ghidighici, pe o
costisa, dupa Bic se zareau scalii (pietroaie, stinci, in limba rusa) de piatra insirati in linie. Tovarasii mei mi-au spus o legenda, ca aici dracii, intr-o noapte, s-au gramadit si au vrut sa iezeasca (a face un zid)
pina la cucosi
si apele gramadite sa inece Chisinaul, insa ei nu au dovedit sa aduca scalii de ajuns, caci cucosii au cintat mult inainte si dracii auzindu-I au lasat lucrul neimplinit si s-au imprastiat, iar pietrele insirate au ramas o amintire.
Concluzia rezultata din relatarea cpt. Zasciuk considera ca acest aliniament de pietroaie nu poate fi ramasita unei fortificatii atit prin distantarea pietroaielor intre ele, cit si faptului ca
traseul lor in linii drepte nu urmareste nici cursul unui riu, nici culmea unor dealuri, principii elementare in armata, lasind sa se creada ca este vorba de marcajul unei cai de circulatie.(6) In
sprijinul acestei supozitii, redam in aceasta problema considerentele unor specialisti de la Institutul de Istorie din Bucuresti: Centrele spirituale ale lumii stravechi, cu toate distantele mari dintre ele, greu de
strabatut, erau, logica presupune, intr-un contact aproape permanent, legaturile doctrinare facindu-se des pentru acele vremuri. Dovada, esenta aproape unitara a conceptiei tuturor spiritualitatilor stravechi incepind
cu Rama sau poate si mai vechi, cu Crishna, Buda (Cristos adaugam noi), pina la Mahomed.(4) Avem motive sa credem ca: Existau interferente intre spiritualitatea indiano-tibetana si
spiritualitatea, si ea elevata, din zona carpato-danubiano-pontica si aceasta deoarece zona Carpatilor a constituit di cele mai vechi timpuri o regiune cu o spiritualitate dezvoltata si in acelasi timp o straveche
vatra lingvistica euro-indiana din care s-au adapat multe culturi si civilizatii, asa xcum o dovedeste preluarea de la traci a multora din divinitatie lor ca Apollo, bendis, Orfeu si multe altele.
Pe lungul sau traseu intre Transilvania, Caucaz si estul M.Caspice, aceasta constructie megalitica primeste diferite denumiri ca: Drumul Zeilor, Caile Sacre, Cheile Bicului, Exampaeos, Scitici Tryumphi,
Solitudinile Scitilor, Termini Liberi Patris s.a.m.d. Ideea marcarii unui drum mai important in zona apare fireasca cunoscand ca invaziile multor ostiri pe aceste meleaguri au constatat marea
dificultate de orientare intr-o regiune de intinsa cimpie lipsita de repere de referinta. Acest neajuns a facut ca si ostile persane ale lui Darius trecind Istrul prin anul 514 i.H. probabil pe la Noviodunum (azi
Isaccea) si depasind riul Tyras (Nistru), sa rataceasca prin stepa traversata de pilcuri de ceata (deoarece eravin timpul unei toamne inaintate) fara a putea avea o infruntare decisiva cu scitii, fiind nevoit a face
calea intoarsa. O relatare similara exista legata si de o incursiune a ostilor lui Alexandru Macedon. (*) Este, de asemenea, cunoscut ca marile centre religioase ale antichitatii aveau cite o cale
sacra mai lunga sau mai scurta, dar decorata in mod deosebit, care marca intrarea in incinta zeitatilor respective. Amintim de aleea marginita de statuile berbecilor ce conduce spre intrarea
in templul de la Karnak in Egipt, de leii care marginesc calea sacra din insula Delos, de taurii care bordeaza o cale sacra la Avilla in Spania si chiar de calea sacra, frumos pavata, de la Sarmizegetusa Regia din
Muntii Orastiei. Lasind friu liber imaginatiei creatoare, N.Densusianu emite ipoteza ca una dintre denumirile caii sacre Termini Liberi Patris se refera la calea sacra a Hyperboreenilor, popoare de
care vechii greci amintesc cu multa teama si respect (invaziile acestora in doua rinduri prin anii 2200 i.H. si 1250 i.H. au modificat structural societatea elena veche din Creta si apoi de pe continent).
Aceasta cale sacra catre popoarele Hyperboreene ar fi opera zeului Osiris, venit pe aceste tarimuri pentru a aduce elementele civilizatiei egiptene. Supozitiile acestui autor uimesc in continuare. Zeul era numit
in vechime si Bahos, dar in limba slavona cuvintul Bic inseamna bour, taur, ori Osiris la egipteni avea ca reprezentare vie pe taurul Apis. N.Densusianu mai remarca aun fapt revelator si anume ca
putin mai la nord de varsarea Bicului exista comuna Speia, situata atit pe un mal, cit si pe celalat al Nistrului.(5) Comune dublete exista in multe locuri in Europa, acolo unde cursul riului nu reprezinta pentru
localnici o dificultate de traversare, existind vaduri, poduri naturale etc., ceea ce era exclus, Nistrul fiind chair navigabil in zona. Cunoscind pe padurarul din comuna Speia, acesta mi-a spus ca
Nistrul este strins intre maluri in zona si, curgind cu mare viteza, oamenii au construit acolo un pod umblator
intinzind un cablu intre maluri pe care rula un scripete legat de o pluta. Prin simpla orientare a cirmei respective, curentul apei impingea pluta catre un mal sau catre celalalt, incit pentru localnici nu exista nici o dificultate sa stea intr-o comuna Speia si sa aiba pamintul de lucrat pe malul opus, ceea ce a facut sa se dezvolte aici o singura localitate, Speia, pe ambele maluri ale Nistrului (marcata si pe hartile actuale).
In legatura cu denumirea de Speia, N.Densusianu mentioneaza ca Herodot, in scrierile sale, numea calea sacra a Hyperboreenilor cu numele de Exampaeos, dar renuntind la particula grecizanta os,
radacina cuvintului ramas seamana surprinzator cu denumirea comunei Speia, care astefl ar putea indica cu precizie locul unde calea sacra traversa Nistrul. Desigur ca cele relatate reprezinta
ipoteze bazate doar pe uenel marturii existente, dar ele ar trebui corelate si cu alte descoperiri arheologice din antichitatea incipienta de pe meleagurile noastre, cum ar fi: celebrele placute de ceramica gasite la
Tartaria, linga Sebes-Alba, pe malul riului Mures, purtind pe ele o scriere runica nedescifrata in prezent, dar carora li se atribuie o vechime mai mare decit a Sumerului, reliefurile reprezentind lanci, sageti si
cutite de tip akinakes, specifice civilizatiei scito-iraniana (persana veche) gravate pe peretii unei pesteri de linga satul Nucu, in zona subcarpatilor Buzaului, desenele rupestre de pe bolovanii gasiti pe vaile
din Muntii Calimani (depozitati in satul Gura Haitii) si multe altele. Aceste marturii, completate cu ceea ce s-ar mai putea gasi prin efectuarea de cercetari si studii mai aprofundate, ar putea pune in evidenta lucruri
de deosebita valoare din preistoria locurilor din tara noastra de acum 6000-7000 de ani.
* Obiceiul de a marca drumurile de mare circulatie este bine cunoscut la romani. Pe munte, ciobanii, pentru a feri locurile rele
pe timp de ceata, marcheaza drumurile lor cu gramezi de pietre numite momaii. In lungul soselei spre litoral din Bucuresti
prin Urziceni, Slobozia si piodul de la Giurgeni, exista din loc in loc mari cruci de piatra, frumos decoaret cu sculpturi. Am socotit aceasta deprindere potrivit obiceiului crestin de a implanta o cruce pe locul
altarului vreunei biserici darimate de timp. Am gasit scris insa intr-o publicatie a lui N. Iorga ca aceste cruci au cu totul alta semnificatie, aceea de a marca in Baragan, pentru timp de toamna, pe drumurile de
transhumanta ale ciobanilor catre baltile Dunarii, locurile bune de popas unde se gaseau apa si lemne de foc in apropiere.
1. Dimitrie Cantemir- "Descriptio antiqui et hodierni statua Moldavae". 2. B.P. Hasdeu- "Basarabia in sec. XIX" 3. Guma V.- "Povestea vietii mele. Copilaria 1865-1874" 4. Chiriac Al.- "Un drum stravechi din Ardeal in Asia Centrala prin spatiul Nord-Pontic; caietele Studioului de Istorie N.Iorga nr.3" 5. Densusianu N.-"Dacia preistorica"
6. Mihaescu Gruiu C.- "Istoria Moldovei. Pe timp de 500 de ani pina in zilele noastre"
|
