Home
Dacii
Societatea
Armata
Regii dacilor
Cultura
Economia
Razboaiele daco-romane
Continuitatea
Cetatile dacilor
Dacii pe Internet
Links
Articole diverse
Diverse
Rusaliile

La 50 de zile dupa Pasti, poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Rusaliile.

Acestea sint personaje feminine (cvasi)malefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure. Similar Ielelor*, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, "luat de Rusalii".

Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in Moldova,Calusarii. 

Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri - rosae - pe morminte; rusaliile - femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile. Acest mit - sarbatoare pagina - , a fost suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii. Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.

* Iele, fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sint descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia "lingura zinei".Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice. Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina. Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori. Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca "ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc". Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot  deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind "noua mari si noua tari" intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc. Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea. Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).

In "Description Moldaviae", Dimitrie Cantemir numea Ielele "nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi". Nu se cunoaste originea acestui mit. "Iele" nu este un nume, ci pronumele personal feminin "ele", rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua categorii: epitete impartiale - Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc. In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase. Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele - Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca - ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si "smintiti", la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi. Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor. Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramine mut. Poporul a inventat si remedii impotriva acestor actiuni ale Ielelor, fie preventive - pelinul si usturoiul purtate la briu, in sin ori la palarie - fie medical-exorciste, jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav "de Iele" (Calusarii). Tot pentru a evita rabunarea Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor. Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare. Tacitus, in "Anale", vorbeste despre un grup de romani care "cuprinsi  de delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor", dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care "le-a dat sminteala si delir". Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe Erlkonig.