|
ARTA GETO-DACILOR
Oricine incearca sa abordeze subiectul referitor la arta geto-dacilor se izbeste de doua aspecte importante. Primul aspect tine de dificultatea stabilirii originii anumitor elemente manifestate
in arta geto-dacilor , aspect care, la randu-i, este determinat de faptul ca Dacia a fost o zona in care s-au incrucisat curente culturale si de civilizatie dintre cele mai diverse. Al doilea aspect tine de saracia, cu
mici exceptii, a vestigiilor si insemnarilor referitoare la arta geto-dacilor. Actualmente nu stim nimic despre literatura religioasa, poezia si dansurile lor populare, despre legendele istorice si muzica geto-dacilor,
pe care, ca orice popor, nu se poate sa nu le fi avut. Nu ne ramane, ca atare, decat sa restrangem arta geto-dacilor la acele domenii despre care se poate spune ceva. a. Despre
arhitectura geto-dacilor, ca domeniu al artei acestora,
avem, datorita arheologiei, date relativ bogate. Ne vom referi, in randurile urmatoare, la fortificatii (arhitectura in fortificatiile geto-dacilor) si la arhitectura constructiilor cu caracter religios (sacru).Cele mai
grandioase dintre constructiile geto-dacilor raman fortificatiile, unitare doar in conceptia de amplasare pe teren, nu in privinta caracterului si a elementelor constructive. Din acest punct de vedere s-au preferat
inaltimile de tip mamelon cu pante repezi, legate de celelalte forme de relief prin sei inguste, usor de barat. Singura exceptie o constituie fortificatia liniara de la Cioclovina-Ponorici menita sa inchida accesul
dinspre Tara Hategului spre Sermizegetusa. Ea este, de altfel, singura fortificatie de baraj din zona capitalei dacilor si, alaturi de ceea de la Tapae, a doua cunoscuta in Dacia. Celelalte fortificatii, in marea lor
majoritate, sunt de tip circular, adica elementele de fortificatie inconjurau partea superioara a mamelonului pe care sunt amplasate. Din punct de vedere al modului de raportare la teren, fortificatiile circulare
materializeaza doua procedee diferite: unul traditional, in care elementele de fortificare se adaptau configuratiei naturale a terenului, evitand, fara insa sa le excluda cu totul, lucrarile de ,,corectare'' a terenului
(Costesti-Cetatuie, Sarmizegetusa), altul preluat din lumea elenistica tarzie, in care amplasarea elementelor de fortificare a presupus ample lucrari de amenajare a terenului soldate cu aducerea la transee rectilinii a
curbelor naturale ale mamelonului. Elementele de fortificare ale cetatilor sunt atat dintre cele traditionale (valurile, palisadele simple, zidurile de pamant si lemn sau de piatra si lemn, si zidul din piatra sumar
fasonata si legata cu un liant din pamant amestecat cu apa), cat si dintre cele noi aparute, din lumea greco-romana (zidul din piatra fasonata). Acest sistem de constructie elenistic a fost adaptat la posibilitatile
locale, prin utilizarea acelui murus Dacicus (Costesti-Blidaru, Luncani-Piatra Rosie, Sarmizegetusa). Din aceasta perspectiva cetatile din zona capitalei statului dacilor constituie un unicat in lumea europeana din
afara Imperiului Roman si sunt, in acelasi timp, cele mai impunatoare fortificatii. Efortul pentru construirea fortificatiilor este uimitor. Numai zidurile fortificatiei de baraj de la Cioclovina-Ponorici, de exemplu,
insumeaza aproximativ 120.000 metri cubi de piatra, luata toata de pe locul unde s-a ridicat fortificatia. La celelalte fortificatii din zona capitalei, ca si pentru unele constructii civile si de cult, s-a utilizat
calcarul exploatat in cariera de la Magura Calanului. Cea mai mare dificultate o constituia fasonarea pietrei, operatiune executata in cariera, dar mai ales aducerea materialului litic in punctele alese pentru a fi
fortificate. Blocurile de piatra, destul de mari de altfel, erau aduse de la 40-90 km, prin Valea Streiului si pe Paraul Luncanilor pentru Piatra Rosie, sau pe Mures si apoi pe firul Apei Orasului pentru celelalte. Daca
ar fi sa ne rezumam doar la constructiile din piatra fasonata descoperite (investigate) pana acum in zona capitaliei Daciei si luand pentru fortificatii dimensiuni minime la inaltimea zidurilor (5 m) si grosimea
blocurilor de calcar din ele (40 cm) se ajunge la un total de circa 20.000 metri cubi . La toate aceste dificultati trebuie adaugate cele legate de organizarea exploatarii, transportului si zidirii acestor fortificatii.
Orice bloc de piatra trebuia transportat cu precizie la locul destinat si asezat exact la locul sau in zid, ceea ce presupunea ca nimic sa fie luat la voia intamplarii. Dincolo de efortul in sine, pentru ridicarea
zidurilor erau necesare lucrari foarte anevoioase de terasare, de nivelare etc. De exemplu, numai pentru amenajarea terasei a XI-a din zona sacra a Sarmizegetusei au fost necesari peste 100.000 de metri cubi de
umplutura. O problema viu discutata in trecut era cea referitoare la amploarea si originea influentelor exercitate de civilizatiile vremii asupra celei geto-dacice. In domeniul
arhitecturii se manifesta, cu precadere, influentele greco-romane. Pe langa cele aratate mai inainte, avem in vedere caramizile, tiglele si olanele cu forme si dimensiuni identice celor din tinuturile pontice, dar
confectionate in Dacia, la tuburile de teracota ale conductelor de apa, la cisterna de la Costesti-Blidaru, la continuarea in caramida a zidurilor de piatra ale turnurilor-locuinta, la drumurile pavate cu lespezi de
piatra, la scarile monumentale din piatra ecarisata, la sistemul ā chicane de la unele intrari in cetati,la planurile patrulatere ale unor cetati, la zidurile de terasa, la constructiile de tip platforma din blocuri
paralelipipedice prinse cu scoabe de fier. Asimilarea acestor elemente, folosirea unor elemente traditionale, adaptarea preluarilor la posibilitatile si gustul lor confera un caracter original arhitecturii civile si
militare dacice. Dintre constructiile cu caracter religios cele mai importante sunt sanctuarele, adevarate temple ale antichitatii dacice. Aceste sanctuare sunt rectangulare, de
tipul aliniamentelor de tamburi din calcar sau andenzit, si circulare, simple sau complexe. Din totalul de 30 de sanctuare descoperite pe teritoriul fostei Dacii, 23 sunt de tipul aliniamentelor, iar 7 apartin celei de
a doua categorii. In cadrul complexului de cetati dacice din Muntii Šureanu, se gasesc urmele a 18 sanctuare, 15 rectangulare si 3 circulare. Aceste edificii de cult erau
amplasate, de regula, in afara incintei fortificatiei propriu-zise. Ele se ridicau pe terase special amenanjate. Elementele constructive, bazele de coloana in special, erau asezate direct pe stanca de pe terasa sau de
pe fundatii realizate prin saparea in umplutura terasei a unor lentile in forma de palnie si umplute succesiv cu piatra de rau si argila, in vederea consolidarii terenului. Pe bazele de coloane din calcar se ridicau
apoi coloanele din lemn, care sustineau acoperisul templului, in doua ape, din lemn si sindrila; in cazul bazelor din piatra de andezit, coloanele erau durate din acelasi material.
Sanctuarele erau niste constructii impunatoare, adevarate edificii de cult de genul templului. De exemplu, sanctuarul mare de calcar de pe terasa a XI-a de la Sarmizegetusa era format din 4 siruri a 15 coloane, asezate
la distanta de 3,20 metri intre siruri si de 2,50 metri intre coloane (interax) ceea ce ar reprezenta o constructie cu o lungime de peste 35 de metri si o latime de aproximativ 10 metri.
Bazele de coloane si o parte din coloana erau cuprinse, la vremea functionarii lacasurilor, intr-un strat de umplutura din lut, care constituia, de fapt, nivelul de calcare, podeaua edificiului
respectiv. La intrarea in sanctuare erau platforme realizate in tehnica zidului dacic, care, probabil, aveau pe nivelul lor de calcare un placaj din lespezi de piatra, sau, mai degraba, un paviment din lemn, ce se
continua in partea dinspre sanctuar cu o treapta de patrundere in interior. b. Pentru epoca clasica,
sculptura in piatra
e reprezentata de elemente putin numeroase si extrem de simple, ceea ce ne determina sa apreciem ca geto-dacii nu au dezvoltat o arta sculpturala in piatra de tip monumental, ci, mai degraba, una minora, cu rol decorativ. Este posibil insa ca geto-dacii sa fi dezvoltat o bogata arta in lemn.
c. Un domeniu mai bine cunoscut al artei dacice il constituie ''arta metalului'', in special a argintului. Intalnim la geto-daci tot felul de obiecte de podoabe (fibule, unele aurite, inele, bratari simple sau plurispiralice, aplici, lanturi
ornamentale, majoritatea frumos ornamentate cu elemente geometrice sau geometrizante), de orfeverie si feronerie. d. Mult mai bogat este insa repertoriul ornamental al ceramicii geto-dacice. La ceramica lucrata cu mana s-au practicat ornamentele incizate
(linii valurite, motive in forma de creanga de brad, simple crestaturi oblice etc.), dar si cele in relief (butoni discoidali, proeminente conice, emisferice, orale, uneori impodobite ele insele, sau
braurile-orizontale, sub buza vasului, si/sau verticale, de la gura spre fundul vasului). Ornamentarea vaselor lucrate la roata e mai putin variata, cu exceptia vaselor pictate.
Podoaba cea mai obisnuita e linia in val incizata, alternand uneori cu linii drepte executate tot prin incizie. O categorie speciala o reprezinta ornamentica ceramicii pictate. Un
tip de asemenea ornamentare consta din benzi orizontale de culoare, mai rar si linii verticale, drepte sau in zig-zag, pictate pe suprafata vaselor. Cel mai interesant tip, original, care nu-si gaseste inca analogii
contemporane, consta in aplicarea, pe fondul galbui sau negru al angobei vasului, a unor motive geometrice, vegetale sau animale de culoare alba sau brun-roscata. Atat cat putem sti
astazi despre arta geto-dacilor, unele lucruri ramanand ne descoperite sau ne explicate, ne permite sa apreciem ca ea include foarte multe elemente de imprumut sau care pot fi puse in analogie cu cele ale unor popoare
ale vremii. Insa aceste imprumuturi nu-i rapesc acesteia originalitatea. ''Ceea ce se poate afirma insa de pe acum si nu va suferi niciodata o desmintire, sublinia H. Daicoviciu, e faptul ca daco-getii au creat o
cultura spirituala demna de splendida lor civilizatie materiala'' . * * * Nu putem incheia acest subiect fara sa incercam macar un raspuns
aproximativ la intrebarea: care este locul culturii dacice in cultura romaneasca? Intr-adevar, la aceasta intrebare nu se poate oferi decat un raspuns aproximativ. In primul rand,
asa cum am vazut, nu avem suficiente date despre viata populara a geto-dacilor, cum nici despre viata protoromaneasca (romaneasca timpurie), populara, la randu-i, prin excelenta, nu avem date suficiente pentru a putea
urmari firele unei eventuale continuitati, preluari sau metamorfoze culturale. In al doilea rand, cultura este un fenomen in continua evolutie, in dependenta de schimbarile generale sociale, ceea ce face aproape
imposibila urmarirea ''filoanelor'' culturale, in toate aspectele lor, pe o adancime de timp (daca ea exista realmente) de peste doua mii de ani. Consideram ca singurele elemente de cultura care dainuiesc de-a lungul
istoriei unui popor sunt cele populare (in sensul de folclorice). Este adevarat ca poporul roman are la baza spiritualitatii sale mostenirea romana, dar elemente ale obiceiurilor bastinasilor trebuie sa se fi pastrat in
spiritualitatea romaneasca. Ca nu le putem pune in evidenta, aceasta e cu totul altceva. Deci, in concluzie, mostenirea geto-dacica este in primul rand de ordin etnic (daca cititorul
accepta o astfel de exprimare si daca se poate vorbi realmente de o astfel de mostenire, de rolul ei, atunci cand se analizeaza cultura si civilizatia unui popor), cuprinzand insa si anumite forme ale vietii populare.
|
