|
Teza ca rominii nu pot sa-si revendice componenta dacica a fiintei lor etnice, sustinuta de istoricii maghiari cu o fervoare greu de inteles, in masura in care
ea este foarte departe de punctul fierbinte al intregii dispute: se aflau rominii inTransilvania la venirea maghiarilor?Astfel ca, luind in discutie teza maghiara a exterminarii dacilor de catre Traian, va
trebui sa ne intrebam nu numai cit este ea de intemeiata---fiind ea o intrebare careia ii vom da usor raspuns, dar ne intreba si care este interesul maghiar in a sustine atit de patimas asemenea teza.
Acest interes trebuie ca e atit de mare pe cit ne e noua de neinteles caci, dintre toate tezele maghiare aceasta e si cea mai exagerata, dar si cel mai putin legata de miezul disputei:se aflau sau nu rominii in
Transilvania la sosirea ungurilor? Punctul de plecare il constituie acelasi text al lui Eutropius, autor despre care s ar putea spune ca s a bucurat din partea istoricilor maghiari de o credibilitatecare nu
a mai fost acordata nici unuia dintre historiografii antici, pe numai citeva cuvinte ale acestuia, cuvinte nu doar discutabile in intelesul lor, in ceea ce va fi vrut sa spuna Eutropius, dar si neconfirmate de alti
autori, istoricii maghiari brodind astazi o intreaga teorie, mergind cu ea pina la detalii neinchipuit de exacte!sa mai citim deci odata textul care a dat atita apa la moara istoricilor maghiari si sa profitam de asta
pt a-l examina in intregimea sa:""Dupa moartea lui Traian a fost facut imparat Aelius Hadrianus . el a rechemat armatele din Asiria. A incercat sa faca acelasi lucru si in Dacia, dar l-au oprit de la aceasta
prietenii sai, ca nu cumva sa fie dati pe mina barbarilor o multime de cetateni romani; deoarece Traian, dupa cucerirea Daciei adusese o multime foarte mare de oameni din toate colturile lumii romane pt popularea
oraselor si cultivarea ogoarelor:caci Dacia fusese secatuita de barbati in urma lungului razboi cu Decebal"" Acesta a prima parte a relatarii lui Eutropius, despre Dacia in vremea lui Traian si
Hadrian, adica in primii ani de fiintare ca provincie a imperiului. Elementele acestei relatari, demne de retinut ar fi urm.: 1 --Dacia in urma razboiului cu Traian isi imputinase numarul barbatilor(, ,
viribus exhausta, , , spune Eutropius. ) 2 - Hadrian a incercat sa paraseasca Dacia dar I a fost imposibil din pricina numarului mare de colonisti pe care ar fi urmat astfel sa I abandoneze, , pe mina
barbarilor, , 3—acesti colonisti fusesera adusi in numar mare deTraian, pt a popula orasele si pt a lucra ogoarele Daciei, adusi din toate colturile imperiului
Cita credibilitate trebuie acordata celor relatate de Eutropius? Pt ce care vor cerceta mai in detaliu aceasta chestiune, le propunem sa aplice marturiei lui Eutropius exigentele cu care
istoricii maghiari l au comentat pe Anonymus. Precum se stie, acesta, in cronica sa, in mai multe rinduri si in chipul cel mai cexplicit cu putinta, sustine ca la venirea in Transilvania, maghiarii au avut de infruntat
rezistenta localnicilor; organizati in mici formatiuni politice sub conducerea unor dux:Gelu, Glad, Menumorut, pe care i numeste vlahi. Distanta la care se afla Anonymus de evenimentele relatate cca 3 secole, ar
fi prea mare pt a putea conta pe veridicitatea nu numai a detaliiilor, dar si a faptelor consemnate ca atare---sustin istoricii maghiari, cu precizarea pe care o facem noi---ca acestia contesta din cronica lui Anonymus,
aproape numai si numai acele parti in care se face mentionarea rominilor ca fiind anteriori maghiarilor in Ardeal. ( nu ne pricepem sa apreciem cit este de neintemeiata contestatia istoricilor maghiari.
In principal, ei considera ca Anonymus a proiectat in trecutul evocat situatia demografica din Transilvania la data cind el isi scria cronica. Cu titlu de sugestie ce ramine a fi evaluata de cei aflati in cunostinta de
cauza, ne ingaduim doua intrebari: ----- la data cind Anonymus isi scria cronica, mai erau slavi in Ardeal ori in Pannonia? ----- daca deci numele acelor dux
ai rominilor, Gelu, Glad si Menumorut, sint inventate de Anonymus, nu ar fi fost de astepta ca Anonymus sa inventeze niste nume tipic rominesti?asa cum nu sint nici Gelu, nici Menumorut oaresicit mai putin Glad!. . . cf. numele maramureasean Grad)
… Pt restul cronicii unde nu mai sint pomeniti vlahii, Anonymus si a bine meritat statuia din Budapesta. Asa cum si ar merita o si Eutropius, pt care distanta in timp, tot de trei secole, nu ridica nici
o obiectie in a fi crezut in tot ce a spus, dar si in completarile pe care istoricii maghiari au considerat ca le impune o logica elementara. Astfel, dupa o asemenea logica, istoricii maghiari s-au
considerat indreptatiti sa interpreteze expresia[Dacia viribus exhausta]ca a vind sensul limpede, , Dacia din care fusesera exterminati toti dacii, , !nici mai mult, nici mai putin:toti!E drept a scris Eutropius
viribus, cu referinta la deci la barbati numai, barbati care luasera arma in mina sa apere Dacia, ar ziceun cititor obisnuit al textului d emai sus dar aceasta lectura este naiva, simplista, caci reduce cuvintele la
intelesul lorobstesc, si atunci la ce ma sint de folos specialistii? Specialistii maghiari indeosebi, care nu s-au oprit la tradusecerea astfel ajustata., ci s-au intrecut intre ei in a descopericam cum ne putem noi
imagina noi azi ca s-au desfasurat exterminarea dacilor de catre romani. Ar merita facuta o antologie a acestor scenarii nauce, care ii vad pe romani rascolind satele si codrii Daciei pt a nu lasa urma de dac viu si
teafar, imaginind astefel, pe temeiul a doua cuvinteviribus exhausta,
prapadul apocaliptic al dacilor, la care s-au dedat romanii, o procedura nu numai exceptionala, propriu zis unica in istorie, dar si perfect neintemeiata din orice punct am privi lucrurile. Antologia astfel rezumata ar fi de un umor(pt cititor)si de un ridicol(pt cititorii antologati) mai exterminator decittoata politica romana in Dacia, daca e adevarat ca poti muri de ris si ca ridicolul ucide, si el!Banuiesc insa ca mai tare decit toti ar ride, de pe lumea cealalta Eutropius insusi vazind la ce s-a ajuns de la nevinovatele sale vorbe, prin care n a vrut sa arate decit caracterul categoric al victoriei romane, nicidecum exterminarea tuturor dacilor, nici macar a luptatorilor daci, caci dupa infringerea armatei dacilor, acest lucru ar fi fost atit de extraordinar incit l-ar fi comentat Eutropius insusi ca atare, cu precizarile de rigoare, obligatorii!Expediind in numai doua cuvinte soarta luptatorilor daci, Eutropiuslasa sa se inteleaga ca lucrurile s-au desfasurat dupa tipicul obisnuit in asemenea situatii, cind un teritoriu este cucerit de romani prin lupta, prin razboi si transformat in provincie.
Chiar daca am merge pina la limita admisa de obligatia de a pastra macar aparenta seriozitatii, interpretind ad literam expresia, , viribus exhausta, astace putea sa insemne in cel mai bun caz?ca
inaceste lupte a fost exterminata armata lui Decebal, invinsa, nimicita, lichidata fizic!Doar se stie ca Decebal insusi si cei mai apropiati ai sai s-au sinucis!Se stie bine asta!Si de aici unii istorici maghiari deduc
ca armata daca a fost o armata de sinucigasi, in frunte cu conducatorii lor, cu aristocratia lor! Dar chiar acceptind aceasta enormitate, ca dacii din armata lui Decebal au fost cu toti ucisi(sau sinucisi) exterminati
deci, ce poate sa insemne prin raportarea lor la totalitatea poporului dac?Dispare acesta din istorie si din lumea fizica prin disparitia acelor citi vor fi fost, procentual vorbind, barbatii care au luat arma in mina
impotriva imparatului lumii?In conditiile celei mai severe mobilizari militare, imaginabila indiferent de epoca istorica, armata unei tari va aduna sub steaguri cel mult un sfert din populatia tarii!Deci acceptind, caz
unic, mobilizarea unuisfert din populatie si acceptind, tot caz unic, exterminarea acestei imense armate---dar mai curind ma bate gindul ca Traian n-ar fi mai invins el o armata atit de numeroasa si de, , disperata, ,
ca a lui Decebal-----ramin cele trei sferturi din populatia tarii despre care textul lui Eutropius nu ne indreptateste prin nimic, dar absolut prin nimic, sa ne inchipuim ca au fost tinta unui genocid fara pereche in
istorie. N-au reusit romanii sa-I extermine si sa-I lichideze pe puni, pecartaginezi, desi aveau motive sa nutreasca asemeneaintentii si deci le-ar fi fost mai cu putinta!Au distrus din temelii
Cartagina, dar pe locuitori nu s-au gindit sa-I extermine! Asemenea crima apocaliptica, de proportii nemaintilnite pina atunci si nici de atunci incoace, ar fi fost consemnat oare de istorieprin,
numai cele doua cuvinte ale lui Eutropius: viribus exhausta? Da! se petrece ceva nemaiintilnit, dar nu in istoria si istoriografia antica romana, ci in cea moderna!Usurinta cu care unii
istorici deduc din cele doua cuvinte ale lui Eutropius exterminarea dacilor, eliminarea lor din istorie, este de natura sa indreptateasca, in continuare, orice suspiciune cu privire la capacitatea acestor istorici de a
propune cititorilor deductii si rationamente corecte, logic onorabile!…. …Orice suspiciune privind buna lor credinta!Si seriozitate!In fine, seninatatea cu care este imaginata exterminarea dacilor de catre romani,
denota din partea proepinentilor nostri o grosolana lipsa de intelegere pt ceea ce a insemnat Roma antica in istoria lumii! Ce ne mai spune Eutropius cu propriile lui cuvinte?Un lucru foarte limpede si
care avea cum sa i ajunga la cunostinta nedeformat: Hadrian a intentionat sa abandoneze Dacia la numai cativa ani de la cucerirea ei, din pricina atacurilor barbare!. Detaliul cel mai important,
marturisit in chip indirect de catre cronicar, priveste insa felul in care era de conceput pentru un imparat roman adandonarea unei provincii, indeosebi a Daciei. Hadrian, intentionand sa o faca, se razgindeste,
din motivele infatisate. Pentru noi, cei de azi, saturati de insistenta cu care se sustine ca Aurelian a evacuat Dacia de toti locuitorii ei, surprinzator este faptul ca nu i-a trecut prin cap si lui Hadrian sa faca la
fel. Ci Hadrian s-a gandit numai la armata, la trupele imperiale, sa le retraga peste Dunare, in sud. Mai mult !S-a sfatuit si cu prietenii sai, si nimanui nu i-a trecut prin cap solutia aureliana. Istoricii romini
sustin ca solutia aureliana nici nu a fost aplicata, ea nefind cu putinta decat ca nascocire a istoriografiei maghiare, care a interpretat abuziv textul lui Eutropius.
Iar textul acestuia continua astfel //Deoarece toata Ilyria si Moesia erau devastate, si numai spera sa o poata pastra, el(adica imparatul Aurelian)a golit provincia Dacia, pe o crease
Traian dincolo de Dunare. Romanii pe care I-a scos de pe ogoarele si din orasele Daciei i--a asezat in partea de mijloc a Moesiei. Si astfel provincia Dacia este acum in dreapta Dunarii, pe cind inainte fusese in stinga
ei//
Ne ingaduim, mai inainte de orice, sa propunem o corectie la traducerea de mai sus a textului latin, in care apare cuvintulintermisit:, , provinciam Daciam intermisit, , a carui echivalare prin
"a goli"ni se pare excesiva. Mai curind s-ar putea traduce prin, , a parasit(a abandonat)provincia Dacia, , in sensul in care in mod obisnuit o metropola isi poate abandona o provincie, adica nicicum golind-o
de populatie. Sa mai semnalam ca in textul latin este vorba de //abducos Romanus ex urbibus et agris Daciae//adica <<pe acei romani luati(retrasi)de pe ogoarele si din orasele Daciei>>, fara a preciza
in vre un fel ca e vorba de toti romanii care erau in Dacia. Grija cronicarului pare sa fie aceea de a ne asigura ca imparatul s-a ingrijit de soarta romanilor retrasi din orasele si satele Daciei, facindu-le un rost in
partea de mijloc a Moesiei. Dincolo de nuantari insa, chiar acceptind textul lui Eutropius in traducerea consacrata de istoriografia maghiara, socoteala pe care ne- o facem este simpla si deasupra oricaror subtilitati
filologice accesibile doar specialistilor; daca pe vremea lui Hadrian, la numai citiva ani de la cucerirea Daciei si de la declansarea procesului de colonizare a acestuia, abandonarea Daciei nu se putea face decit la
nivelul militar, trecindu-i peste Dunare numai pe militari iar pe civili, sateni si tirgoveti, lasindu-i unde se aflau, adica in Dacia, apoi peste un veac si jumatate cu atit mai putin era cu putinta ca populatia civila
sa fie scoasa din rosturile ei si obligata sa-si abandoneze casele, gospodariile etc si sa treaca in sudul Dunarii. Credem ca mecanismul colonizarii Daciei cu cit avansa in timp cu atit era mai greu de
dat inapoi. Cu atit ii va fi fost mai greu lui Aurelian sa faca ceea ce lui Hadrian ii fusese cu neputinta. Daca luam in consideratie motivele pt care Hadrian nu-si retrage legiunile motive echivalente
cu neputinta, practica de a fi evacuata populatia unei provincii atit de intinse, aceste motive vor fi atirnat cu mult mai greu un secol si jumatate mai tirziu pt urmasii celor pe care Hadrian nu i-a putut stramuta
peste Dunare inca din vremea acestia abia se stabilisera in Dacia. Si atunci cum ramine cu textul lui Eutropius? Minte? Credem ca nu, ca e foarte posibil ca Aurelian sa fi conceput ordinul de evacuare a
Daciei sa nu fi tinut deci seama de motivele care l-au facut pe Hadrian sa nu se gindeasca nici o clipa la evacuarea populatiei. Dar daca Aurelian n-a tinut seama de aceste motive, e absolut sigur ca populatia Daciei va
fi tinut ea seama de aceste motive, incit e de crezut ca vor fi fost tare putini<<romanii pe care Aurelian i-a scos de pe ogoarele si din orasele Daciei>>. Daca acceptam teza maghiara, normal ar fi fost sa
inceapa aceasta evacuare a Daciei din initiativa celor implicati, a populatiei deci. Caz in care Eutropius (sau altii)ar fi consemnat ca romanii(adica daco-romanii)din Dacia, de teama gotilor, au inceput sa treaca
Dunarea, drept care ordinul lui Aurelian de parasire a Daciei nici nu ar fi avut nevoie de alta justificare mai buna. Cum insa aceste emigrari spontane din Dacia in Moesia nu sint nicaieri pomenite ---si in primul rind
Eutropius insusi nu stie de ele ---putem conchide ca ele nici nu s-au produs, ca ordinul lui Aurelian va fi intrat astfel in contradictie cu o multime de interese, ce nu puteau fi abandonate cu usurinta presupusa de
istoricii maghiari. Iordanes, rescriind relatarea lui Eutropius, o modifica in acest punct, facind-o sa corespunda mai bine cu felul in care se desfasurau lucrurile, in mod obisnuit :<<iar
imparatul Aurelian, rechemand de acolo legiunile, (adica din Dacia---, n. n. )le-a asezat in Moesia si acolo, intr-o parte a acesteia a intemeiat Dacia Mediterranea si Dacia Ripensis, la care a adaugat Dardania
>>. Iar Iordanes, sa nu uitam, a fost originar din Moesia, cunostea realitatea demografica a regiunii din secolul al Vl-lea. Aceasta sa-l fi determinat oare a se abate de la textul lui Eutropius ?. . Care
este totusi adevarul? Consideram ca daca s-ar fi petrecut evacuarea totala a Daciei acest eveniment ar fi avut si el un caracter extraordinar si ar fi fost relatat ca atare, cu acele
<<semne>>ale punerii in text care insotesc intotdeauna prezentarea unui fapt fara pereche. Caci si aceasta evacuare totala a Daciei ar fi un eveniment unic in analele Romei!. . . Or din
relatarea lui Eutropius, nici pe departe contemporan cu evenimentele cuprinse in rastimpul cit Dacia a fost provincie romana, nu rezulta ca parasirea Daciei de catre Aurelian ar fi avut dimensiunile unei evacuari
totale!O asemenea evacuare ar fi antrenat complicatii atit in nordul, cit si in sudul Dunarii, care ar fi facut memorabila aceasta evacuare in termeni expliciti. Ar fi stirnit comentarii din care sa se inteleaga in mod
expres ceea ce vor cu tot dinadinsul sa se inteleaga alde Roesler si Sulzer, abuzind de lipsa de precizie a consemnarilor facute de cronicar. Caracterul oarecum echivoc, imprecis al unor consemnari---care a permis
feluritele interpretari pro si contra imigrationiste---este un semn, involuntar din partea cronicarului, cu privire la natura evenimentelor inregistrate:obisnuite aflate de mult in rutina istoriei, prin nimic
extraordinare si, de aceea, consemnate cu oarecare cuvenita negijenta. Rom?nii de astazi au o zicatoare"nu-i dracul chiar atit de negru". Nu stiu daca aceasta zicatoare o aveau si pe vremea
retragerii aureliene. Nu e exclus ca tocma atunci sa se fi spus prima oara ca "dracul nu-I atit de negru"adica barbarul germanic ce bintuia aceste margini de imparatie. Dar chiar si far asa
aiba cunostinta de aceasta prea inteleapta vorba, populatia nord-dunareana avea alte si suficiente motive ca sa nu dea proportii apocaliptice alternativei pe care o avea la ordinul de evacuare a Daciei. Adica motive
pentru care raminerea pe loc sa nu insemne sinucidere curata. Ci insemna numai iesirea de sub administratia imperiala, situatie care prezenta si anumite avantaje. Asa cum apartenenta la imperiu avea partile ei bune, dar
si parti rele. De obicei omul e mai sensibil la partile rele, resimtindu-le mai tare. Drept care multora le va fi convenit schimbarea pe care era de presupus ca o va aduce staruinta in Dacia, chiar si dupa plecarea
administratiei romane. Si putini vor fi fost cei ce, temindu-se de necunoscut, isi vor fi parasit rosturile plecind tot in necunoscut, caci stramutarea in sudul Dunarii nu putea fi o alternativa atragatoare, indeosebi
pt cei ce aveau ce regreta parasind Dacia!Nu cumva oare au trecut Dunarea cei ce nu a prea aveau ce regreta, ce rosturi pierde in Dacia?! Oricum e cu totul neverosimila parasirea Daciei de catre toata
populatia la ordinul imparatului Aurelian. Cu atit mai mult cu cit aceasta populatie avusese cocazia sa ia cunostinta de raul ce o astepta in persoana barbarilor goti. Si cu toate acestea nu batusera in retragere din
calea gotilor, trecind Dunarea cu de la sine voie si de nevoie. Pusi sa aleaga intre doua rele----staruinta in nordul Dunarii si stramutarea in sud----multi, cei mai multi vor fi ales sa ramina in tinutul care le era
cunoscut, era al LOR (S. N), unde-si aveau rosturile greu de refacut in sud, prin stramutare. Cit va fi fost de simpla aceasta stramutare cind sudul Dunarii era si asa o regiune intens populata? Unde sa incapa sutele de
mii de daco-romani, dupa unii citeva milioane de cives romani traitori in Dacia si pe care istoricii maghiari se intrec in a-i muta in sudul Dunarii in citeva zile! Cit priveste perspectiva
ocupatie barbare---la ora acea triburile germanice ale gotilor fiind cele ce amenintau marginile carpatice ale imperiului---nu este deloc exclus ca aceasta perspectiva sa-i fi ingrijorat pe locuitorii Daciei mult mai
putin decit ne inchipuim noi azi si decit, se intelege, era interesata oficialitatea imperiala, inclusiv cronicarii imperiali, precum Eutropius, sa stie ca-i ingrijoreaza pe proprii cetateni. Daca e sa-l
credem pe scriitorul latin SALVIAN, aproape contemporan(cca 400---468/470 s. n) cu Eutropius, povara administratiei romane putea produce efecte cu totul surprinzatoare, indeosebi la tarani:
"cu un glas se roaga acolo taranii romani sa-i lase sa traiasca cu barbarii. Si apoi ne mai miram ca nu pot fi invinsi gotii, cind taranii nostrii ar prefera sa traiasca mai curind cu gotii decit cu noi,
romanii?!Si astfel, fratii nostri nu numai ca nu vor sa treaca de la ei la noi, ci ne parases csi pe noi ca sa se adaposteasca la goti" (DE GUBERNATIONE DEI, V. 8) Viata, si odata cu ea, realitatea istorica e mult mai complexa decit poate fi cuprinsa in notatiile fugare ale unui cronicar. Cind aceste adnotari la rindul lor sint inca o data reduse la schema cea
mai simplista, potrivind faptele dupa teorii aprioric formulate, obtinem o lectura a documentelor vecina cu minciuna si o imagine a celor petrecute odinioara de-a dreptul absurda. Indeosebi teza
exterminarii dacilor ne pune pe ginduri pt usurinta cu care s-au raliat unii istorici la o idee atit de subreda si de absurda. Oare daca lucrurile s-ar fi petrecut asa cum si le imagineaza acesti fantasti ai istoriei,
Eutropius nu le-ar fi consemnat in cu totul alti termeni? Si n-ar fi stirnit ecou, o vilva extraordinara, care i-ar fi facut si pe alti autori sa consemneze asemenea evenimente unice in istoria Romei?
Nu numai ca lipsesc documentele cu privire la aceasta disparitie a dacilor, dar exista din belsug celelalte documente, ale supravietuirii dacilor. Avem acte si marturii dintre cele mai sigure cu putinta ca
romanii nici nu s-au gindit sa-i extermine pe daci, iar, chiar daca au mai ucis dintre daci---a la guerre comme a la guerre----romanii nu i-au putut omori chiar pe toti dacii, citiva tot au scapat!
Care sint aceste dovezi? O sumedenie dintre care vom aminti numai unul si suficient, faptul ca acesti citiva daci, scapati ca prin urechile acului de furia romana, vreo 2, 3, 4, citi vor fi
fost ei, au ajuns insa cu totii imparati, imparati romani!Unul s-a numit AUREOLUS, dac de origine si fost cioban(fireste!), proclamat de trupe imparat pe vremea lui CLAUDIU. Altul, dac din Durostorum, REGALIANUS pe
numele lui cel latinizat, pretindea chiar ca descinde direct din DECEBAL: gentis Daciae, Decebali ipsius, ut fertur afinis<<de neam dacic, fiind, pe cit se spune, ruda cu insusi DECEBAL>>(IN SCRIPTORES
HISTORIAE, TYRANNI TRIGINTA, 10; 8). Dar sa lasam pe altul, mai in masura sa depene povestea acestor daci care ajung sa-si ia aceasta frumoasa, dar si indoita revansa. Indoita zic, caci o data o iau de la romani, iar a
doua oara de la istoricii maghiari. Asadar de la Alexandru Busuioceanu mai departe:<<La sfirsitul secolului al treilea si inceputul celui de al patrulea, pierzindu-si Roma autoritatea, imperiul este pe punctul de
a se dezagrega prin proclamatii militare si prin ascensiunea anarhica a provinciilor. Rolul dacilor este primordial in acea mare criza care zguduie temeliile imperiului. Istoricii, indeosebi cei romini, dau de obicei
putina atentie, sau nici una faptului ca, timp de 4 decenii ----de la venirea lui Maximian Herculeus ca imparat asociat lui Diocletian(286 en) pina la moartea lui Licinius(324 en)-----4 imparati, daci sau carpi de
origine se succed fara intrerupere la cirma imperiului si constituie o adevarata dinastie cea dintii dinastie danubiana in imperiul roman: MAXIMIAN HERCULEUS, MAXIMIAN GALERIUS, MAXIMIAN DAIA si LICINIU, la care trebuie
adaugati si MAXENTIU, imparat uzurpator (fiul lui Maximian Herculeus), precum si alti doi daci, ca cezari; SEVERUS si LICINIANUS. Toti sint de origine umila, ciobani sau tarani si --------cu exceptia lui
Maxentiu-----dusmani neimpacati ai oligarhiei din Roma. Ajunsi la purpura prin vointa legiunilor, unii dintre ei neintelegind sa puna piciorul in Italia decit ca dusmani, acesti daci reprezinta in istoria Romei un
fenomen absolut unic si revolutionar: sintimparati antinomici idei insesi a imperiului. In realitate, sint cei dintii barbari care cucereau puterea, ducand la Roma si in Orient, nu idea de autoritate respectata pina
atunci, ci germenul darimarii si vointa instaurarii unui alt imperiu, care-si avea centrul in Nicomedia, capitala tracilor bitini. Intre acesti imparati, cel care prezinta personalitatea cea mai puternica si tenace,
Galeriu, pare sa fi avut toata constinta vechiului dac, inamic ereditar al Romei. Se cunosc prin marturiile contemporane ale lui Lactantiu (comentate de H. Gregoire in BYZANTION, dar trecute cu vederea de istoricii
romini ) motivele personale si impulsul ireductibil care-l impingeau pe acel dac ia violenta impotriva imperiului cazut in miinile sale. Fiu de mama transdanubiana, <<adorare a divinitati muntilor>>si
dedicat el insusi acestui cult, care nu poate fi altul decit al lui ZAMOLXIS, Galeriu e tipul rebelului iesit din acei munti, unde viata ciobaneasca pastrase intodeauna idea libertati barbare, inamica oricarui imperiu.
Ajuns cezar si apoi imparat, fostul cioban, fidel credintelor stramosesti, originii lui sociale si instinctul poporului sau, isi intoarce legiunile impotriva Italiei, cu hotarirea --- afirma Lactantiu --- de <<a sterge si amintirea Romei >>, si a fost pe punctul --- declara acelasi autor crestin --- <<sa schimbe numele imperiului
roman in cel de imperiu dacic >>. Lactantiu atribuia furia dacului (lucrul e caracteristic) faptului ca parinti si stramosii lui Galeriu fusesera supusi censului, pe care Traian il
impusese ca pedeapsa dacilor incapatinati. (Dupa Alexandru Busuioceanu Zamolxis sau mitul dacic in istoria si legendele spaniole, capitolul Utopia getica, Bucuresti 1985. )Asadar sa fi gindit
Galeriu la un imperiu dacic fara daci? Si cum isi poate inchipui Lactantiu ca Traian i-a pedepsit pe dacii<<incapatinati in rebeliune>>(Daciis assidue rebbelantibus)prin impunerea censului cind istoricii
maghiari aveau sa demonstreze ca inainte de a-i pedepsi, Traian I-a exterminat pe toti dacii!Roesler insusi dixit!. . Dar, propriu-zis, isi mai are rostul vreo ironie pe seama acestei teze, atit de
absurda din toate punctele de vedere?!. . Dimpotriva!Ironia nu-si mai are rostul!Si, mai curind, acesti istorici imi impun un respect, un respect pe cit de neasteptat pe atit de bine meritat. Caci descopar astfel o
vitejie a infruntarii cu ridicolul, o barbatie a rezistentei la argumente, la evidenta in care istoricii maghiari au excelat in ultimele 2 veacuri cu o decizie neclintita de clintit fiind numai muntii, muntii de
documente ignorate de acesti istorici, in credinta lor, absolut impresionanta, ca dacii au fost exterminati si asa mai departe, intreaga teorie! Ce sa se afle oare dincolo de aceasta credinta
buimaca in disparitia dacilor? Care sa fie sensul ei mai adinc, bataia lunga ori angrenajul complex in care se inscrie ca o rotita?. . . Care sa fie deci intelesul acestei teze greu de inteles? La o
privire mai nepretentioasa, care s-ar multumi si cu explicatia cea mai simpla a lucrurilor, putem crede ca aceasta disparitie a dacilor avea menirea, in cadrul teoriei roesleriene, sa lase fara explicatia prin daci
fondul de cuvinte pre-romane, zis <<dacice >> (de catre lingvistii romini ). Acest fond lingvistic, numit substrat al limbii romine, aflat sub stratul latin, e alcatuit in principal din elemente prin care
romina se aseamana mult cu albaneza. Lingvistii romini sustin ca aceste asemanari reprezinta vestigii ale limbii dacice, care era foarte asemanatoare cu limba traca sau traco-illira ce o vorbeau stramosii de odinioara
ai albanezilor de azi. Or, daca istoricii maghiari ar reusi sa demonstreze ca dacii au fost extreminati; explicarea cuvintelor <<dacice>> din structura limbii romine, adica a asemanarilor cu albaneza, nu va
fi posibila decit in cadrul ipotezei migrationiste, in urma convietuirii stra-rominilor cu albanezii undeva, obligatoriu, in sudul Dunarii! [. /. /. ] Cit de tipic romineasca este figura lui AVRAM IANCU si
prin acest detaliu( lipsa rapoartelor despre faptele de arme ale lui Iancu, lipsa de care au profitat inamicii lui care faceau rapoarte false despre motivatia bataliilor pierdute de acestia SN) :se pricepea sa faca
istorie dar nu si sa o si scrie, sa-si treaca in registratura documentului faptele de arme!De cite ori nu s-a repetat, cu altii mari si mici, eroi ai neamului nostru, aceiasi poveste!Nu propriu-zis teama ori fereala de
consemnarea evenimentului la care ai participat, deseori decisiv, ci pur si simplu sa nu-ti treaca prin minte cit si de ce ar fi utila aceasta inscriere, in rabojul neuitarii!Ori sa ti se para nepotrivita! cu ce? Fata
de cine? Este aici o atitudine complexa, sufleteste vorbind, in resorturile ei psihice, adica extrem de adinci, asupra careia va fi si va avea sa se opreasca oricine se va gindi sa inteleaga sensul istoriei
si al culturii rominesti, <<filosofia>. acesteia. Printre altele, va fi sa tinem seama de caracterul oarecum nefiresc al scrisului, al consemnarii, nepotrivit in absolut, cu ideea de eroism, cu trairea
autentica a actului istoric. Va fi sa meditam asupra acestei atitudini care, departe de a fi unic romineasca, s-a repetat pe meleagurile istoriei noastre mai des c-an multe alte parti. Personal, o
resimt cu acuitate la contemporanii mei, citi am mai cunoscut si eu, participanti la momente de rascruce, detinatori a unor informatii extrem de importante, si care privesc cu o anumita, si de neinteles, mefienta, ideea
de a-si scrie marturia, memoriile!Cu sentimentul ca ce a fost propriu zis important, participarea la eveniment, s-a consumat! Restul e desertaciune ! In una din legaturile ei, aceasta ne aminteste ca
dacii au cunoscut scrisul, dar nu l-au practicat. Nu l-au agreat!Ca si rominii, mai tirziu. Care vor pastra in limba verbul scriere, cuvintul carte, cuvintul viers, dar vreme de o mie de ani si mai bine nu vor
<<scrie>>nimic!, Adica nu va ajunge la noi, de la ei, nici un document scris, incit te intrebi la ce bun au mai pastrat acele cuvinte? Le-au pastrat ca o dovada ca stiau ce-i aia sa scrii si
la ce e bun scrisul!Ca o dovada ca au trecut dincolo de el, intr-o intelegere care noua ne scapa si pe care ei nu este exclus sa o fi avut dintotdeauna, de la acei stramosi care au refuzat citeva milenii bune sa scrie,
caci scrisul adoarme amintirea vie, o acopera, o sterge, iar azi putem adauga ca scrisul deformeaza cam tot ce pastreaza si nu pastreaza nimic viu. Ci intre scoartele cartilor. . La dispozitia infimei minoritati,
iscoditoare prin bibliotecile pustii. Pentru cine reuseste sa se familiarizeze cit de cit cu ceea ce putem stii despre dacii de odinioara, pare evident ca ei reprezentau, fata de romani si greci
indeosebi, o alta cale in cultura!Cel mai succint spus, ei faureau o cultura ce se sprijinea in oralitate si nu incercau, programatic oare?, sa iasa din limitele acesteia. Performantele spre care tindea o asemenea
cultura nu le cunoastem, nici macar pe cele atinse. Dar ca aceste performante nu sint cele ce ni le-am putea inchipui printr-o evaluare sumara a posibilitatilor, ne este foarte limpede. De ar fi sa ne explicam, am avea
dovada ce o aduce folclorul rominesc si limba romina. Indeosebi primul, pentru cine s-a priceput sa-l citeasca, un MIRCEA ELIADE, bunaoara, el pare ca pastreaza pina azi amintirea unor zeitati si mituri de odinioara,
extrem de arhaice, cu mult mai vechi decit cele ce alcatuiesc in mod obisnuit, mitologia clasica elina. Diviniti nu numai anterioare scrisului, dar pe care scrisul, documentul, nu s-a invrednicit sa le inregistreze si
asta dintr-un motiv extrem de simplu:cei ce au pastrat amintirea vie a acestor arhaice repere de spiritualitate, participantii la actul folcloric autentic, nu au simtit nevoia unui reazam scris! Cultura
geto-dacilor pare sa fi fost cu totul altfel orientata decit cea de tip <<occidental>>, nu spre performanta individului de exceptie, atins de aripa geniului, ci spre trairea intru aceea cultura a comunitatii
etnice, a NEAMULUI, in intregul sau. O cultura---anonima, ai carei autori sint feriti de veleitarismul desert, nascator nu numai de genii creatoare, ci si de penibila gloata a autorilor de duzina, veritabili profanatori
si depreciatori de cultura![/. /., ] Cucerirea romana a DACIEI si alte cuceriri care au mai urmat au avut acest sens potrivnic spiritului culturii dacice. Dar acest spirit, iata, nici pina azi nu a
murit. Dovada ca nici dacii nu au pierit! O dovada despre care nu pretindem sa conteze si in ochii celor ce s-au grabit sa-i ingroape pe daci in neantul uitarii totale. Combaterea acestei teze, precum s-a a vazut, ne
obliga sa descoperim un greu-daca e pina la urma!-pacat al felului in care rominii s-au comportat in istorie. Au boicotat-o cit au boicotat-o, dar si atunci cind au facut-o au fost primii care sa nu-i si mai ales sa
nu-si dea importanta. E in aceasta atitudine un semn de neaderenta la lumea in care traim, la rigorile si pretentiile acesteia, un semn de inconstienta chiar, dar in acelasi timp si un semn de autentica aristocratie a
sufletului, acea aristocratie care nu se reazama in acte si diplome, ci in purtari, in felul de a trai in aceasta lume. . de a te lasa pagubas de ea! Fireste, acest <<aristocratism>> al
dacilor nu l-au prea inteles nici grecii, nici romanii, dar fiind contemporani, alaturi traitori de daci, nu puteau sa nu-l simta. De aici, probabil, respectul deosebit, faima si consideratia cu care antichitatea I-a
onorat pe daci. Cind insa nici nu intelegi, nici nu "simti"acest mod de a te manifesta in istorie, atit de strain galagiei si zarvei noului venit, atit de strain si de neinteles, atunci foarte
usor iti vine sa-i faci pe daci disparuti, pieriti din istorie. Adica iti vine usor sa nu intelegi aceaasta imprejurare ciudata ca dacii n-au pierit, n-au disparut. NICI PINA AZI! Aceste fragmente fac parte din cartea lui ION COJA care carte se cheama TRANSILVANIA INVINCIBILE ARGUMENTUM(editura ATHENEUM, BUCURESTI, I990) |
