Cu mai bine de un mileniu înainte de cucerirea Daciei de către Romani, mai multe triburi tracice emigraseră de pe Dunărea inferioară spre apus, stabilindu-se în Peninsula Italică.
Urmele lor au rămas multă vreme în toponimele recongnoscibile si astăzi: ALTINA "Măretie; Fericire" (actuala Oltina din Dobrogea); cf. Latium (regiunea din centrul Italiei, între Tibru si Campania); OESCOS
"Lumină" (la vărsarea râului Isker în Dunăre, astăzi Ghighi — Bulgaria) cf. Osci (veche populatie din Italia Meridională); RAMAE (loc. în Tracia); cf. ROMA; SABINI-BRIES "Prea Curatii; Cinstitii" (loc. în
Tracia); cf. Sabini (neam locuind în tinutul muntos la N-E de Roma). Despre Messapii din Estul Italiei, ca si despre Venetii de pe cursul inferior al Padului se stie de mult că erau traci (iliri).
Pribegii de la Dunărea de Jos au mers în susul fluviului până la CURTU-ZURA "Cetatea (Curtea) Strălucitoare" (actualul Belgrad "Orasul Alb"). Acolo se pare că au poposit mai mult si tot acolo, spune
legenda, a avut loc idila dintre AENEAS "Strălucitorul", conducătorul emigrantilor, si DIDO "Doamna", regina tinutului respectiv. După câteva sute de ani, legendele au transformat Curtuzura în Cartagina, iar
adevăratul traseu al drumetilor a fost deviat mult mai la Sud! Totusi, Romanii sustineau că se trag din troieni, care — se stie — erau traci. Chiar numele legendarului întemeietor al Romei, ROMULUS, este asemănător cu
geto-dacicul ROMULA. Plasati, în locurile de bastină, între tracii nord-dunăreni si greci — pribegii vorbeau la plecare un dialect asemănător atât cu limba vecinilor de la Miazănoapte cât si cu a celor de la Miazăzi. De
altfel, lingvistii moderni au încadrat în acelasi grup lingvistic latina si elena. Un străvechi imn, numit Carmina Saliaria, păstrat nealterat de preotii Romani (prezentat în capitolul Nasterea Printilor Divini)
demonstrează înrudirea dintre limbile tracă si latină. Există o paralelă revelatoare între lexeme tracice cu initiala A — antroponime, etnonime, hidronime, oronime, toponime etc. — si
cuvinte latinesti si românesti: Sintagmele tracice din tabelul de mai sus nu sunt întotdeauna modelele cuvintelor românesti mostenite. Ele s-au transformat încă înainte de cucerirea Traciei de
către Romani. Sunt atestate foarte multe forme dialectale intermediare. Iată atestate doar câteva exemple:
ABDERA > UDAR (antrop.) > odor;
ABOUNOTEICHOS > PANDOCOS (antrop.) > bondoc;
ABROZES > VERZO (antrop.) > vrajă;
ABURIA > BORIA (antrop.) > boare; bură;
ADAUCTA > TACTOR (antrop.) > (cu) toptanul;
ANIOS > NAISSUS (loc.) > neaos;
AMAZONES > MEZEANOI (trib) > mezin;
AMISODAROS > MUSSATUS (antrop.) > musat;
AMYCOS > MICIA (oras) > mic;
ATYMNIOS > TEMNOS (munte) > temnită;
ANTIMACA > TIMACUS (râu) > Timoc;
APSOS > CAPSA (loc.) > Copsa;
ARAROS > GERULA (antrop.) > gârlă;
ARSEKVIA > RHAISCUPORIS (antrop.) > roscovan;
ASAMUM > SAMUM (castru si vicus) > (de) seamă;
ASCRION > SKORIANUS (antrop.) > zgură;
ASTYNOOS > STENES (castru) > stână. Asemănările între limbile tracă si latină erau cam aceleasi ca între română
si celelalte limbi romanice de astăzi. În timpul convietuirii cu Romanii, dacii au învătat relativ usor latina, transmitând-o si conationalilor liberi. Cel mai romanizat tinut al Daciei a fost Oltenia, ce păstrează si
astăzi perfectul simplu latinesc. Numele acestei regiuni vine, de altfel, de la ALTINA "Latinii", nu de la Olt, de la care si-au luat numele Tara Oltului din Transilvania si judetul de la Sud de Carpati. Unii daci au învătat mai întâi alfabetul latinesc, cum se vede pe o cărămidă găsită în castrul de la Drobeta. Inscriptia cuprinde cuvântul geto-dacic TYCHYS "de repetat; repetă!" (cf. rom stih
si literele latine în ordinea — aproximativă— a alfabetului. Pe un fragment de vas, descoperit în pădurea Resca (Romula — jud. Olt), se mai zăreste începutul alfabetului latin (ABCD) si sintagma getică TAS X "de 10
ori" (adică repetarea exercitiului). Din fericire, avem la dispozitie texte străvechi, din care se vede cum au început dacii să învete latineste. Ele datează din timpul stăpânirii romane sau
sunt imediat ulterioare acesteia si pot fi socotite, fără exagerare, primele texte în limba română. Astfel, pe o plăcută de bronz, descoperită la Celei-Corabia (jud. Olt) avem un cuvânt getic si unul latin: UTERE FELIX
. Traducerea: Aduce (poartă) fericire (noroc). Pe câteva rame de plumb pentru oglinz, descoperite tot la Celei, inscriptiile sunt de asemenea mixte: FORMASO BIST MIN FECIT. Traducerea:
Cea mai frumoasă m-am făcut.
FORMASO si FECIT sunt din latină, iar BIST si MIN provin din graiul autohtonilor. Pe o amforă scoasă din apele Dunării (fig. 107), aflată acum la muzeul din Vârset (Serbia), scrie: O FE OCLO. Traducerea: Să fie ochi! Să fie plină! La Pojejena (jud. Caras-Severin), pe o lespede votivă din marmură scrie:
D-IZO POSI DON. Traducerea: Fecioarei i-am adus darul. Pe o brătară de aur, descoperită la Vatina, lângă Vârset, scrie: ONGON S-TAN TI MULT GOG. Traducerea:
Talismanul să-ti dea mult noroc. Romanii îi numeau pe toti tracii nord-danubieni DACI, după numele celui mai important neam din Transilvania. Cuvântul DAC(US) este înrudit cu lat. audacia
"curaj; îndrăzneală" si audax "îndrăznet; curajos; temerar; semet; încrezător". Cu sensurile de "curat; adevărat" a rămas în afirmatia românească DA. Însă pentru tracii de la
Miazănoapte dac avea doar un sens regional. Etnonimul lor comun era RO-MAN "foarte curat; frumos; luminos; fericit; strălucitor; nobil", de unde au fost mostenite formele: român, rumen, romanită, rohman, Caraiman
s.a. Cuvântul este atestat într-o inscriptie dacică de pe un opait descoperit la Drobeta (fig. 82). Textul este în asa fel scris încât poate fi citit în trei feluri: de la stânga la dreapta; ROMAN ESIS "
Prea Curatul; Prea Curat" (supranumele fratilor Zalmoxis), de unde s-a mostenit varianta romanită pentru "musetel"; de la dreapta la stânga: E NAMOR SSS "Cu numărul 666"; si
iarăsi de la stânga la dreapta: ROMANE S-IS "Lumină să fie". O variantă getică pentru ROMAN era EURYMENE (antrop.) care explică diftongul din Caraiman si formele rohman (mit.) si aromân. Că
amândouă popoarele, ce s-au înfruntat la Sarmizegetusa, aveau acelasi nume etnic ne-o demonstrează denumirile foarte apropiate cu care străinii îi numeau pe români si pe italieni în evul mediu. Aceste nume asemănătoare
au fost observate încă de Miron Costin: "Nemtii italienilor le zic Walschen si nouă moldovenilor si muntenilor iar asa: Walachen; frantozii italianului îi zic vallon si nouă moldovenilor si muntenilor
vallaques; lesii italianului îi zic wloch, iar nouă moldovenilor si muntenilor woloszyn". În evul mediu, în maghiară "român" se spunea olah, iar "italian", olas. Ca să
nu se încurce denumirile, românii îi numeau pe venetici ROMULA, de unde româna medievală a mostenit forma râmlean. De la ROMULA au mai rămas în română: hărmălaie, cormană
si Romanati. Acest cuvânt avea mai multe sensuri: "a tăia; a ucide; lamentatie; gălăgie; anapoda" etc. Romula mai însemna si "tuns" si "ras
" si poate că acesta a fost cel mai important motiv pentru care tracii nordici i-au numit pe Romani astfel. Denumirea nobililor daci era PILEATI "cu păr lung; bărbosi; bărbati; viteji
" (cf. rom. plete) si astfel se explică si rom. bărbat (cf. lat. barbatus "bărbos"), singular între limbile romanice. Unul dintre voievozii români a purtat numele de Bărbat.
Se stie că Romanii purtau părul scurt si că se bărbiereau. Asadar, legenda romantică, după care numele nostru etnic vine de la cuceritorii de odinioară este doar o... legendă, ca multe
altele. |
