|
"Noi
romānii, suntem locuitorii cei mai vechi ai acestui pamānt, si anume unul din cele mai vechi popoare ale īntregului continent. Istoricii pun de obicei īnceputurile vietii poporului nostru la cucerirea Daciei de catre Traian. (…) Nici ca se poate mai superficiala conceptia. Departe de mine de a scadea cāt de putin meritele marelui īmparat (…) dar (…) īmparatul Traian este abia un episod īn viata milenara a poporului nostru. Cānd a sosit el la Dunare, statul dac era de o suta �i mai bine de ani īn culmea īn
floririi; era singura putere europeana capabila de a tine īn cumpana Imperiul Roman. Si nu e de mirare ca ajunsese asa. La 513 ī.e.n. cānd Roma stapānea
doar cāteva sate de pe malul stāng al Tibrului (nici cāt Tara Bārsei), parintii nostrii de la Dunare, formau un neam mare, īnchegat �i puternic, care tinea calea īn Balcani, celui mai mare monarh al Asiei, lui Darius al
lui Histaspe."
Simion Mehedinti |
|
"Printre neamurile fara noroc, ne numaram in frunte noi romānii
(…). Istoria neamului romānesc n-a fost decāt o lunga, necontenita, halucinanta hemoragie. Ne-am alcatuit īntr-un uragan si am crescut īn vifor. Popor de frontiera luptam si muream pentru toti. Muream mai ales, platind
miopia si neghiobia altora (…) Istoria neamului romānesc este alcatuita din atāta sānge si atāta nenoroc datorita īn primul rānd, incapacitatii Occidentului de a vedea de unde vine primejdia. Pe noi, timp de cinci
secole <<ne-a scos din istorie>> victoria Imperiului Otoman. Timp de secole,
am luptat singuri. Hartuiam necontenit armatele turcesti, cu pretul pe care īl stiam: traiul <<īn afara istoriei>>. Istoria se facea īn Apus, fara noi, dar datorita sāngelui nostru. Occidentalii nu sedeau nici ei cu māinile īn sān, ci se luptau: dar se luptau īntre ei (…) Civilizatia noastra
taraneasca se adaptase nivelului vegetal la care se redusese istoria. Asezarile romānesti dispareau si reapareau cu aceeasi ireluctibila, misterioasa īncapatānare a vegetatiei. Īn timpul acesta la o mie, doua de
kilometri, spre Apus, se īnaltau catedrale, se īmbogateau castele, se īnfrumusetau mānastiri si oamenii aveau prilejul, macar la rastimpuri, sa citeasca pe sfinti, pe teologi si pe poeti. Sa īnteleaga ca sunt oameni si
sa se bucure ca traiesc omeneste – iar nu ca fiarele salbatice prin munti si paduri, ca stramosii
nostrii, care nu aveau alta vina decāt aceea de a se fi nascut īn calea rautatilor." Mircea Eliade |
